”...respectarea drepturilor omului trebuie să
facă parte din educaţia globală şi din
demnitatea omului, iar toate aspectele
violenţei fizice sau mintale împotriva
persoanei umane constituie o violare a
drepturilor sale "
Parlamentul European, Rezoluţie,
11 iunie 1986

Din punct de vedere clinic o definiţie larg acceptată a violenţei domestice este aceea formulată de Stark si Flitcraft:

”Violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”.

Se numeşte "violenţa în familie" orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Deşi până de curând s-a presupus că femeia este cel mai adesea victima violenţei în familiei, în urma unor cercetări s-a descoperit că de fapt numărul bărbaţilor agresaţi este destul de mare. Experţii care cercetează această problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor.

Familia care constituie un teren de manifestare a violenţei domestice devine mai puţin transparentă şi deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. Este evidentă izolarea socială a acestor familii. Ele capătă o stigmă în ochii celorlalţi şi în acelaşi timp un sentiment de stigmă şi culpă care le face să se izoleze.

Soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora să-şi poată mărturisi suferinţa şi eventual să poată primi un sprijin.

Funcţia principală a familiei, creşterea copiilor, este distorsionată cu largi şi dramatice consecinţe în viitor. Perturbarea acestei funcţii se petrece în general, ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă. Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor (Catheline, Marcelli, 1999).

Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.

Funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copleşită de ruşine pentru ceea ce i se întâmplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie interpersonală, de teroare, de autoacuzaţii (Polman,1994) femeia nu mai este capabilă de a juca nici unul din rolurile impuse de viaţa familiei.

În atmosfera de violenţă, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt rămâne într-o singurătate umplută doar de ţipetele celor din jur. Această situaţie este probabil şi explicaţia numărului mare de accidente domestice ale căror victime sunt copiii.

Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă:

Probleme fizice, boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă;

Probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte;

Probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor;

Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, enurezie, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu minciuna;

Probleme şcolare - neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale;

Identificare cu eroi negativi.

Ajutor in caz de violenta in familie

Poliţia, Serviciul Medical de Urgenţă SMURD, Institutul de Medicină Legală, medicii de familie şi Centrul de Prevenire, Monitorizare şi Combatere a Violenţei Domestice formează o plasă de siguranţă pentru cei care au nevoie de ajutor. La oricare dintre aceste instituţii ajunge victima, primeşte asistenţă de profil şi apoi este îndrumată către Centrul de Prevenire.

Astfel, dacă victima se duce mai întâi la SMURD, la medicul de familie, la Poliţie sau la Institutul de Medicină Legală, i se spune că există un loc în care poate primi ajutor în condiţii de confidenţialitate şi siguranţă. Toţi o îndrumă către Centrul de Prevenire. Odată ajunsă acolo, persoana primeşte consiliere psihologică şi juridică şi asistenţă în obţinerea actelor necesare. Centrul oferă şi cazare, într-un adăpost confidenţial cu 10 locuri, persoanelor care nu se pot întoarce în propria locuinţă din cauza agresorilor. Bătrâna a fost găzduită în adăpost pentru câteva săptămâni. În acest timp, ea a reuşit să-şi revină fizic iar cu ajutorul consilierului psihologic şi-a schimbat atitudinea faţă de situaţia în care se afla.