Exemple de specii de animale si plante pe cale de disparitie

Porumbelul pasager deţinea cândva supremaţia absolută ca număr de exemplare între păsări şi mamifere. În anul 1813, s-au numărat peste 1 miliard de porumbei în statul american Kentucky; peste un secol, în acelaşi stat, a încetat din viaţă ultimul exemplar din această specie.
Pasărea “dodo”, asemănătoare porumbelului, dar nezburătoare, a fost zărită prima oară în anul 1598, în insula Mauritius din Oceanul Indian; ultimul exemplar a dispărut în jurul anului 1681.
Condorul californian, considerat ca cea mai mare pasăre pe cale de dispariţie, a intrat în atenţia specialiştilor care au luat ultimele exemplare din mediul lor natural şi le-au trecut în rezervaţii speciale, unde se încearcă înmulţirea lor.
Vulturul pleşuv, cu capul alb şi acoperit de pene, în ciuda numelui său, a fost declarat în anul 1782 ca pasăre simbol a S.U.A. Existenţa sa a fost pusă în mare dificultate din cauza poluării excesive, dar în urma măsurilor energice luate de specialişti, numărul lui s-a redresat simţitor.
Multi papagali sunt grav amenintati de distrugerea nemiloasa a padurilor din habitatele lor tropicale si subtropicale, si de cererea mare de pasari de colivie. Printre speciile amenintate este ara lui Spix, din nord-estul Braziliei, din care se crede ca doar un singur mascul mai traieste in salbaticie. Kakapo din Noua Zeelanda este alt papagal amenintat, impins aproape la disparitie de pradatori ca hermeline, pisici, sobolani introdusi in habitatul lor de colonistii europeni.
Dintre cele 4600 specii de mamifere cunoscute, se consideră că peste 1000 de specii sunt puternic afectate, multe fiind pe cale de dispariţie, printre care:
Lupul tasmanian, al cărui ultim exemplar a murit în captivitate în anul 1936.
Ursul panda uriaş din China a devenit simbolul mondial al animalelor pe cale de dispariţie şi se fac eforturi pentru prezervarea lui.
Irbisul (leopardul zăpezilor), având habitatul în Himalaya şi în zonele învecinate, îşi are existenţa pusă în pericol din cauza vânării excesive pentru blana sa valoroasă.
Yakul tibetan, cândva în număr foarte mare, a fost redus simţitor ca număr de exemplare datorită vânării lui extensive.
Fiind vânate fără milă pentru pielea lor deosebită, speciile de crocodil american şi crocodil de Nil îşi văd astăzi existenţa periclitată.
Elefantii sunt la randul lor amenintati cu disparitia datorita comerciantilor de fildes care pun mare pret pe acest produs. In 1979 in Afica mai traiau in salbaticie 1,3 milioane de elefanti dar din cauza braconajului acest numar a scazut la 600.000 in 1989. Elefantul indian -ca specie- este intr-o situatie mult mai grea. Din cauza reducerii habitatului, in salbaticie mai traiesc 35000-54000 de exemplare, majoritatea lor in India. Alte 16000 de exemplare sunt tinute ca animale domestice in diferite tari din Asia.
Rinocerul s-a aflat si el mult timp in tinat vanatorilor, ceea ce a dus la o scadere drastica a numarului de exeplare ale speciilor lui. Rinocerul alb, rinocerul de Sumatera si de Borneo, rinocerul de Java si cel african se gasesc acum numai in cateva sute de exemplare
Focile sunt de asemenea amenintate datorita vanatorilor, care erau interesati doar de pielea si blana animalelor. Populatia de foci inelate a ajuns de la catev asute de mii la doar 10000 de exemplare in regiunea arctica-canadiana. Foca calugar, care traieste in ape calde, este cea mai rara dintre foci, in unele regiuni ea fiind deja disparuta.
Primatele se afla si ele pe lunga lista a animalelor amenintate cu disparitia, fapt datorat reducerii suprafetelor ocupate cu paduri tropicale. Specia cea mai periclitata este urangutanul. Numarul gorilelor de munte a scazut si el la doar 350 de indivizi ramasi in salbaticie.

Alte animale pe cale de extinctie sunt vidrele marine si cele uriase, soparla de Komodo, balenele ucigase si cele cu cocoasa, tigrul siberian, unele specii de hiene, jaguarul si unele specii de reptile si amfibieni, cum ar fi broasca testoasa uriasa de Galapagos, broasca aurie, tuatara sau iguana.
Situaţia nu stă mai bine nici în ţara noastră. Odinioară în număr foarte mare, bourul şi acvila au mai rămas doar ca simboluri pe stema Moldovei şi a Munteniei. Zimbrul nu mai figurează decât în legendele legate de Dragoş-Vodă. Falnicul zăgan a rămas doar în toponimia muntelui Zăganu. Dropia, care odinioară împânzea Câmpia Bărăganului, a fost redusă numeric la câteva exemplare existente astăzi în Dobrogea. Râsul, capra neagră şi cocoşul de munte sunt astăzi animale ocrotite de lege. În acelaşi regim legislativ se află şi multe plante din patria noastră, reduse multe cantitativ, printre care: floarea de colţ, garofiţa Pietrei-Craiului, tisa, bujorul românesc, sângele voinicului şi altele.