Cauze

Distrugerea habitatelor de către activităţile umane este cauza primară a dispariţiei unor specii de plante şi animale. Pe măsură ce vieţuitoarele evoluează, ele se adaptează unor habitate specifice, care le asigură condiţiile optime de viaţă de care au nevoie. Poluarea, drenarea mlaştinilor, defrişarea pădurilor, urbanizarea şi construcţia de drumuri (Transamazonianul, Transsiberianul) duc la distrugerea sau fragmentarea acestor medii de viaţă. Astfel, speciile pierd contactul cu celelalte populaţii, reducându-se astfel diversitatea genetică şi adaptându-se mai greu la condiţiile climatice schimbătoare. În unele cazuri, habitatul fragmentat devine o zonă prea restrânsă pentru a suporta o populaţie mare.
În ultimii 400 de ani, exploatarea comercială mondială a animalelor pentru hrană şi alte produse a crescut simţitor. Multe specii de balene au ajuns în pragul dispariţiei după ce au fost pur şi simplu măcelărite pentru ulei şi carne. Un alt exemplu concludent este rinocerul negru african, ucis pe scară largă pentru cornul său, care este preţuit ca medicament şi afrodisiac. De asemenea, familii întregi de cactuşi şi orhidee sunt ameninţate cu dispariţia din cauza culegerii lor iraţionale.
Speciile aclimatizate introduse unui nou ecosistem au cauzat, de multe ori, declinul speciilor native. În 1959, coloniştii britanici au introdus bibanul de Nil în lacul Victoria în Africa de Est. Acest peşte de pradă a redus drastic populaţiile native de peşti şi a cauzat dispariţia a nu mai puţin de 200 de specii endemice, care se hrăneau cu alge. Astfel, vegetaţia acvatică din lacul Victoria a crescut extrem de mult şi echilibrul natural a fost dereglat, ireversibil până în ziua de astăzi.
O altă cauză majoră care a dus şi duce la diminuarea drastică a faunei şi florei este poluarea mediului. Diferite chimicale toxice s-au răspândit tot mai mult în circuitul hranei în cadrul ecosistemelor. Poluarea apei şi temperaturile ridicate ale apei au făcut să dispară numeroase specii de peşti endemici. Ploile acide au distrus, până la sfârşitul sec.XX, 118 milioane m3 de material lemnos în Europa. De asemenea, deversările chimice au afectat pentru mult timp şi fundul oceanic.